Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit, în perioada 17-19 octombrie, două evenimente științifice internaționale interdisciplinare, de excepție pentru cei interesați de interacțiunile dintre tehnologie/inginerie și filosofie/etică: cea de-a VIII-a ediție a conferinței PHEADE și cea de-a IV-a ediție a conferinței EPHES.

Invitații din străinătate prezenți la Suceava au fost secondați de participanții online, în Aula din corpul E – prezentările principale,  precum și în Sala D101 (corpul D) și Sala Senatului din Corpul A – prezentările plenare.

Anul acesta, Universitatea a fost onorată de prezența la Suceava a unor cercetători de renume și personalități de prim rang ale vieții academice internaționale: m. c. acad. Mircea Dumitru - rectorul Universității București, acad. Alexandru Boboc, alături de profesorii Selmer Bringsjord -de la Rensselaer Polytechnic Institute – S.U.A., Lorenzo Magnani – Universita di Pavia, Italia, Stefan Lorenz Sorgner – John Cabot University, Roma, Italia, Colin Schmidt – Université du Maine, Franța, Abdel Rahman Alzoubaidi – Universitatea de Inginerie Aplicată din Amman,  Iordania, Carlos Eduardo Montano - Universidad Autonoma da Ciudad Juarez,  Mexic.

Cu prezentări online au participat: Robert K. Logan – University of Toronto, Canada; Marcin Schroeder – Tohoku University in Sendai, Japonia; Kuruvilla Pandikattu – JDV University, Pune, India și Peter Boltuc – University of Illinois, Springfield, U.S.A.

Partenerii organizării manifestărilor științifice amintite sunt: Societatea Română de Filosofie, Inginerie și Tehnoetică (SRFIT), Laboratorul de Inventică „Dorel Cernomazu” și Centrul de Etică Aplicată (USV), precum și Jurnalul European de Știință și Teologie, Societatea Științifică CYGNUS – Centru UNESCO și Editura LUMEN, alături de un consorțiu de școli din județul Neamț.

Potrivit USV, manifestările științifice organizate până acum de Centrul de cercetare EPHES și de Școala Doctorală de Filosofie de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (7 conferințe PHEADE și 3 EPHES) fac dovada efortului de a crea o adevărată școală de filosofie a tehnologiei și ingineriei, unică în cercetarea interdisciplinară științifică și filosofică românească. Acest fapt este demonstrat și de personalitățile științifice internaționale și naționale, vorbitori principali la edițiile anterioare, care au devenit Doctor Honoris Causa ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, precumLuciano Floridi, de la Oxford University și Cambridge University, Marcelo Dascal, de la Tel Aviv University, Lorenzo Magni, de la Universita di Pavia, Academician Alexandru Surdu, Director al Institutului de Psihologie și Filosofie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, Academician Alexandru Boboc, membru al Academiei Române, Academician Teodor Dima, membru al Academiei Române, dar și de prezența unor cercetători excepționali din Franța, India, Iordania, Japonia, Polonia, Italia, Mexic, Regatul Unit sau S.U.A.

Mai multe detalii despre conferințele PHEADE 2019 și EPHES 2019 puteți găsi pe website-urile lor:  www.pheade.ro/2019/și www.pheade.ro/ephes2019/