Un tânăr în vârstă de 25 de ani care s-a urcat la volan deşi nu deţine permis de conducere a fost depistat de poliţie după ce a trecut pe roşu.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 02.35, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au oprit pentru control, pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, un autoturism al cărui conducător auto,  la intersecția cu strada Calea Unirii, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 25 de ani, din județul Botoșani, care nu deține permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.