Consilierul județean PSD Dan Ioan Cușnir a solicitat, miercuri, în ședința Consiliului Județean Suceava, ca directorul medical al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Mircea Macovei, să prezinte un raport referitor la moartea în spital a consilierului local PNL Bogdan Bicsi. Cușnir a afirmat că are informații conform cărora Bogdan Bicsi a ajuns în stare extrem de gravă la spital, a fost diagnosticat cu pneumonie și „abia după patru ore” un medic specialist cardiolog l-ar fi consultat și diagnosticat corect. Cușnir a catalogat situația ca „ciudată”. „Dacă este adevărat, că a fost lăsat patru ore până să i se facă o electrocardiogramă, trebuie luate măsuri, mai ales că nu este prima dată când apar disfuncții”, a declarat Dan Ioan Cușnir, care a solicitat un raport despre caz până la ședința viitoare a deliberativului.

Prezent la ședința Consiliului Județean, dr. Mircea Macovei a declarat că poate răspunde imediat acestei solicitări, arătând că cele spuse de Dan Cușnir „nu sunt în concordanță cu realitatea”. „Pacientul a fost adus în stare comatoasă în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență. A făcut stop cardio-respirator, a fost resuscitat cu succes. Diagnosticul a fost de infarct extins, diagnosticul de pneumonie nu există. S-a intrat de urgență în sala de intervenții, s-a montat un stent, a făcut al doilea infarct pe masa de operație. A fost reanimat, dus la Terapie intensivă, unde a făcut la scurt timp al treilea infarct, care nu a mai putut fi resuscitat”, a declarat directorul medical al Spitalului de Urgență Suceava.

Președintele Gheorghe Flutur a intervenit în această discuție și a arătat că poziția CJ este că verificarea respectării procedurilor trebuie făcută de instituțiile care au atribuții în acest domeniu. Totodată, el și-a exprimat regretul pentru moartea prematură a lui Bogdan Bicsi și a transmis condoleanțe familiei.