Un autoturism BMW a intrat violent într-o căruţă, pe drumul naţional 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza comunei Dorna Candrenilor. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17,00, iar două persoane din atelajul hipo au suferit leziuni, fiind transportate la spital. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a transmis că la faţa locului au intervenit pompierii militari dorneni, cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. S-a constatat că în accident au fost implicate cinci persoane, din care două aveau leziuni. Unul dintre răniţi, cu leziuni mai grave, a fost transportat către Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. Accidentul vine la o zi după ce o altă căruţă a fost lovită violent de o maşină, la Oniceni, comuna Forăşti.