Încă de la începutul lunii decembrie, atmosfera sărbătorilor de iarnă se resimte din plin la Shopping City Suceava. Toți cei care pășesc în centrul comercial în această perioadă se pot bucura, în pauzele de cumpărături, de atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă și de nenumăratele activități de sezon: tombolă cu premii, întâlniri cu Moș Crăciun, ateliere creative tematice și spectacole de colinde.
În prag de sărbători, Shopping City Suceava răsplătește fidelitatea clienților săi și le oferă șansa, prin înscrierea la tombolă, de a câștiga unul dintre cele 10 vouchere în valoare de 1.000 de lei fiecare. Până pe data de 18 decembrie, cumpărăturile din magazinele din Shopping City Suceava, de minimum 150 de lei, pe un singur bon de casă sau pe maximum două bonuri cumulate, le asigură clienților șansa de a intra în cursa pentru îndeplinirea dorințelor de sărbători.
În plus, clienții îl găsesc aici, zilnic, pe îndrăgitul Moș Crăciun.
Până pe 22 decembrie, de luni până vineri, Moșul este la Shopping City Suceava între orele 17.00 – 20.00, iar pe 23 decembrie, între orele 11:00 – 19.00. În weekend, 14 – 15 decembrie și 21 – 22 decembrie, Moșul îi așteaptă pe cei mici și pe cei mari să se pozeze cu el, gratuit, la cabina foto.
Special pentru cei mici, Shopping City Suceava a mai pregătit și nenumărate activități tematice la atelierele creative. Tot aici, copiii găsesc urna cu scrisori a Moșului. Aceștia pot să-i scrie o scrisoare lui Moș Crăciun, în locul special amenajat, pentru a-l convinge că merită pe deplin cadoul mult așteptat.
Atmosfera de sărbătoare este completată de spectacolele de colinde și obiceiuri de iarnă. Sâmbătă, pe 14 decembrie, Shopping City Suceava va găzdui o nouă ediție a Concursului județean „Colind de Crăciun. Ajuns la cea de-a IX-a ediție, evenimentul are ca scop promovarea tradițiilor bucovinene și este organizat de Asociația Euroactiv Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Suceava.
Seria de spectacole de Crăciun continuă cu evenimentul organizat de Școala Populară de Artă „Ion Irimescu”. În cadrul evenimentului, elevii Școlii de Artă „Ion Irimescu” vor susține un program divers de colinde, port popular și obiceiuri de iarnă.
Cei care iubesc mișcarea pe gheață și doresc să se distreze în aer liber și în sezonul rece sunt așteptați la patinoarul din parcarea Shopping City Suceava. Patinoarul este deschis zilnic, între orele 10:00 – 22.00.
Comentarii