Un bărbat în vârstă de 37 de ani a ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava, vineri seară, după ce a fost agresat în zona magazinului Mihalex, lângă Catedrală, în municipiul Suceava. Puțin după ora 17.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că în zona amintită este un bărbat căzut, care sângerează destul de abundent. Marian G., bărbatul de 37 de ani, a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, diagnosticul preliminar pus de medici fiind de traumatism cranian și traumatism toraco-abdominal, prin agresiune. La fața locului au ajuns criminaliști ai poliției, care au marcat zona de cercetare și au ridicat probe. Oamenii din zonă s-au panicat având în vedere că victima a pierdut mult sânge. Cel mai probabil bărbatul a fost lovit cu picioarele iar în cădere s-a lovit de suprafața dură la cap. În zona comiterii faptei sunt camere video, imaginile fiind ridicate de polițiști pentru a se stabili ce s-a întâmplat mai exact. Se bănuiește că a fost vorba de un conflict spontan, între victimă și agresor, pe fondul consumului de alcool. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe și continuă cercetările.
Comentarii