Serviciile de eliberare a paşapoartelor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor vor avea ghişeele deschise pentru cetăţenii români pe timpul sărbătorilor de iarnă, exceptând zilele de 25 şi 26 decembrie 2019, 1 şi 2 ianuarie 2020, conform unui comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Găşpărel. Astfel, în zilele de 23 şi 24 decembrie, orarul de funcţionare este în intervalul 8.00-16.00, la fel ca şi în ziua de vineri, 27 decembrie. Sâmbătă, 28 decembrie, va fi deschis de la 9.00 la 15.00, duminică, 29 decembrie, 9.00-13.00, iar în zilele de 30-31 decembrie, programul pentru public este 8.00-16.00. În zilele de 1 şi 2 ianuarie este închis, dar ghişeele se redeschid în data de 3 ianuarie, de la ora 8.00 până la ora 16.00. Sâmbătă, 4 ianuarie, programul este 9.00-15.00, iar duminică, 5 ianuarie, 9.00-13.00.
Comentarii