Un copil de 13 ani, din municipiul Rădăuţi, care mergea cu o bicicletă marţi, în jurul orei 18.50, pe strada Iacob Zadik din localitate, a pătruns în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Calea Bucovinei-Iacob Zadik-Calea Bucovinei-22 Decembrie fără a acorda prioritate de trecere unui autovehicul care circula regulamentar în sensul giratoriu, având direcţia de deplasare strada Calea Bucovinei-sens giratoriu-Calea Bucovinei, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, însă acesta nu a solicitat să fie transportat la spital, fiind transportat la domiciliu de către conducătorul auto implicat în evenimentul rutier.
Ulterior, întrucât băiatul acuza dureri, a fost transportat de către membrii familiei la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în jurul orei 20.00 poliţiştii fiind anunţaţi despre evenimentul rutier.
În urma discuţiilor purtate de poliţişti cu biciclistul, precum şi cu membrii familiei acestuia, nu s-a putut stabili identitatea conducătorului auto implicat în eveniment şi nici date despre autovehiculul implicat.
„Vinovăţia producerii evenimentului rutier îi aparţine copilului de 13 ani, pentru că nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului. De asemenea, acesta nu are împlinită vârsta minimă obligatorie pentru a avea dreptul de a circula cu bicicleta pe drumurile publice, iar bicicleta implicată nu avea în dotare elemente fluorescent-reflectorizante”, se precizează în comunicatul poliţiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Comentarii