Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din judeţ, a desfăşurat în perioada 3-5 ianuarie o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare.

În cadrul acțiunii, s-au aplicat 403 sancțiuni contravenționale, în valoare de 271.399 lei, dintre care 247 pentru depășirea limitei legale de viteză. Polițiștii au reținut 47 de permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare. Totodată, s-a constatat săvârșirea unei fapte de natură penală.

Duminică, a fost depistat un bărbat de 44 ani, din municipiul Constanța, care, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 – E85, pe raza localității Vadu Moldovei, a efectuat manevra de depășirea a unui alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În aceeaşi zi, a fost depistat un bărbat de 43 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 – E85, pe raza localității Vadu Moldovei, cu viteza de 126 km/h, limita legală fiind de  60 km/h(+66km/). Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce, a precizat IPJ Suceava.