Municipiul Suceava continuă să fie unul dintre cele mai tinere oraşe din ţară, ca vârstă a populaţiei, ceea ce constituie un avantaj în atragerea investitorilor, în contextul crizei forţei de muncă.
Conform datelor înregistrate de biroul de stare civilă al Primăriei Suceava, numai în 2019, în municipiul reşedinţă de judeţ s-au născut aproape 3.600 de copii.
„În anul 2019, în municipiul Suceava s-au născut 3.579 de copii, dintre care 1.739 de fete şi 1.840 de băieţi. De asemenea, 1.174 de tineri şi-au unit destinele şi au spus DA pentru întemeierea unei familii”, a spus viceprimarul Lucian Harşovschi, care a şi oficiat un număr mare de căsătorii.
Comentarii