Grav accident în această dimineaţă în apropiere de Gara Suceava Vest – Şcheia. O autoutilitară care traversa calea ferată a fost lovită de trenul interregio Iaşi – Timişoara, iar finalul a fost unul tragic. Una din persoanele care se afla în maşină a fost proiectată în exterior şi a murit.

Cel de al doilea om aflat în maşină a fost prins între fiarele contorsionate şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru a fi scos afară.

După ce l-au scos din maşină, pompierii l-au predat pe rănit membrilor echipajului SMURD venit la faţa locului pentru a asigura asistenţa medicală.

Accidentul s-a produs cel mai probabil din cauza şoferului autoutilitarei, care a traversat calea ferată fără a se asigura.

 

UPDATE - Microbuzul era înmatriculat în Timișoara și circula spre calea ferata pe drumul care face la stânga după Sidem, un drum comunal care aparține de comuna Șcheia, care la ora accidentului era un adevărat patinoar.

Există posibilitatea ca șoferul să nu fi putut opri la timp microbuzul din cauza stării drumului.

Trenul InterRegio Iași – Timișoara are deja o întârziere de aproximativ o oră și jumătate, la ora 9.20 garnitura fiind încă la locul accidentului, unde se fac măsurători de polițiștii rutieri. Trecerea la nivel cu calea ferată e prevăzută doar cu indicatorul Crucea Sf. Andrei, fără alte mijloace de avertizare.