Cel mai mare complex comercial al Sucevei, Bazarul, se redeschide de sâmbătă, 30 mai, după două luni și jumătate de suspendare a activității, din cauza pandemiei de coronavirus, dar accesul va fi condiționat de respectarea mai multor măsuri speciale. Viceprimarul Lucian Harșovschi, care a verificat în teren vineri punerea în funcțiune a tunelurilor de dezinfecție, funcționarea sistemului audio de atenționare și celelalte măsuri speciale, a declarat: “Redeschidem Centrul Comercial Bazar începând cu data de 30.05.2020. Programul va fi de marți până duminică, conform următoarelor intervale orare:

·        06:00 - 14:00 pentru cumpărători;

·        14:00 - 22:00 pentru aprovizionare;

·        22:00 - 06:00 accesul va fi interzis.

Accesul se va face DOAR cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, după cum urmează:

- purtarea măștii de protecție, atât pentru cumpărători, cât și pentru comercianți;

- distanțare fizică de cel puțin 2 m între persoane;

- igienizarea periodică la punctele special amenajate.

Accesul persoanelor a căror temperatură corporală depășește 37,3°C este interzis.

La toate punctele de acces sunt instalate tunele și covoare de dezinfecție. De asemenea, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care doresc să intre în incinta Centrului Comercial”.

În același timp, conducerea municipalității sucevene a făcut apel la populație să respecte circuitul de acces pietonal și auto.

Accesul pietonal se va face pe Poarta 1, prin parcurgerea tunelelor de dezinfecție. Ieșirea persoanelor se va face pe Poarta 2 și Poarta Dig.

Accesul auto se va face pe Poarta 3, prin parcurgerea unui covor de dezinfecție. Ieșirea autovehiculelor se va face pe poarta 4.

Toate măsurile de protecție impuse pentru a putea fi redeschis Bazarul vor fi auzite periodic în sistemul audio al centrului comercial, prin intermediul unui mesaj special înregistrat în acest scop.