Apa rece, a cărei furnizare a fost întreruptă joi, pentru efectuarea unei lucrări programate, de către ACET, nu a revenit nici pînă sâmbătă după-amiază, la robinetele locuitorilor a trei străzi din localitatea Ipotești (ex. Luceafărului).

Reprezentanții ACET au spus că deși manevrele de umplere a instalațiilor au fost efectuate de joi seara, din cauza rețelei foarte extinse din Ipotești și a diferențelor de nivel - când zone mai joase, când altele înalte, se formează “pungi de aer” pentru eliminarea cărora sunt necesare uneori chiar și 2 zile.

Acesta este și cazul zonei respective, unde “punga de aer” nu a fost încă eliminată, încât aproximativ 100 de familii nu beneficiază încă de apă potabilă, de trei zile.

“Se lucrează la remedierea problemei, este posibil ca apa să revină la robinete de sâmbătă seara. În caz de nu reușim nici cu variantele puse în practică până acum, va trebui să mergem din casă în casă, să demontăm apometrele și să aerisim instalațiile, astfel încât să eliminăm aerul de pe conductă”, a explicat Mircea Ovadiuc, directorul tehnic al ACET Suceava.

În municipiul Suceava, unde apa a fost oprită pe mai multe străzi, în același timp, în ziua de joi, reluarea furnizării acestor servicii s-a încadrat în perioada menționată.