Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost prins la volanul unei mașini, deși nu are permis de conducere, când a fost luat la întrebări de polițiști acesta declarând că a dorit să exerseze condusul în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere. Tânărul a fost prins la Rădăuți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30.

Un echipaj de la Biroul de Ordine Publică al Poliției Rădăuți, în timp ce se afla în serviciu de control, a oprit, pe strada Calea Cernăuți, un autoturism al cărui șofer a oprit brusc, în apropiere de calea ferată.

La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 18 ani, care a prezentat pentru control doar documentele mașinii. Întrebat de permis, tânărul a declarat că este în perioada în care se pregătește să obțină permis. Din cercetările ulterioare ale poliției a rezultat că tânărul a luat sâmbătă noapte cheile mașinii mamei sale, în timp ce aceasta dormea, și s-a gândit să mai exerseze  condusul.

Pe numele tânărului, polițiștii rădăuțeni au deschis două dosare penale, pentru conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință.