Pacienții confirmați pozitiv cu Covid-19 de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Luca” din Sucevița sunt transferați etapizat la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru monitorizare și tratament. Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat, miercuri, că în urma analizelor efectuate s-a stabilit că soluția optimă pentru pacienți este să fie transferați la Suceava, având în vedere că marea majoritate au peste 70 de ani și sunt „o enciclopedie de boli” fiecare. Marți seara au fost transferați primii patru, care aveau și simptome de boală (subfebrilitate și tuse), miercuri sunt transferați 12, joi tot 12, iar vineri, șapte. Potrivit șefului DSP, majoritatea, cu excepția celor patru pacienți, sunt asimptomatici.

În ceea ce privește angajații centrului diagnosticați cu Covid-19, toți asimptomatici, dr. Sădean a declarat că cel mai probabil aceștia vor fi internați la Spitalul Municipal Rădăuți. Șapte angajați au fost deja confirmați pozitiv, pentru alți 22 se aștepta rezultatul testelor în cursul zilei de miercuri.

Dacă inițial autoritățile sanitare au avut în vedere carantinarea centrului, miercuri dr. Sădean a declarat că ideea a fost abandonată deoarece toți pacienții de la „Sf. Luca” suferă de boli severe, care pot fi agravate brusc de noul coronavirus și ar face necesară intervenție spitalicească imediată.

Reamintim că în cursul zilei de marți, la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sf. Luca” a fost confirmat un focar de Covid-19 cu 42 de cazuri, după primirea primelor rezultate. Dintre persoanele care se aflau internate aici, doar 5 au avut rezultat negativ la testarea Covid și au fost izolate în două camere ale centrului, după dezinfectare și aerosolizare. Camerele au circuit separat, cu personal medical dedicat și sunt izolate de restul centrului.