Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Slatina, a murit marți dimineață în timp ce lucra în pădure, în calitate de angajat al unei firme de prelucrare a lemnului.

Marți, în jurul orei 9.00, polițiștii de la Secția Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 despre faptul că un bărbat a murit în pădure, pe raza comunei Slatina.

Din cercetări a rezultat că bărbatul, Nicu B., din comuna Slatina, executa lucrări de doborâre a copacilor, iar la un moment dat un arbore pe care îl tăia a căzut peste el. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, care a constatat decesul bărbatului.

În urma verificărilor preliminare efectuate a rezultat că firma executa lucrări legale de exploatare a lemnului pe parcela pe care s-a produs tragedia.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de  „ucidere din culpă” și „nerespectarea  măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.