Singura creșă de stat din municipiul Suceava, situată pe Aleea Nucului, se va deschide în mai puțin de două săptămâni.

Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care va convoca vineri o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia va veni cu această propunere.

“În privința noilor măsuri de relaxare vorbim de deschiderea creșelor și a grădinițelor de stat. În privința creșelor, decizia de închidere a fost luată de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în luna martie. Ca atare, vineri voi convoca din nou CLSU, pentru a propune reluarea activității creșelor începând cu data de 1 iulie. Sunt necesare aceste 10 zile lucrătoare care mai sunt la dispoziție să ne pregătim așa cum trebuie, să deschidem în condiții de siguranță”, a spus edilul Sucevei.

Conform acestuia, pentru redeschiderea Creșei nr. 1 au fost depuse deja peste 50 de solicitări.

Instituția și-a suspendat activitatea din 12 martie, când au fost închise și celelalte unități de învățământ publice și particulare, pentru a limita efectele pandemiei de COVID-19.

Creșa Nr. 1 asigura servicii de îngrijire și supraveghere pentru bebeluși și copii mici cu vârsta de până la trei ani, fiind frecventată de circa 150 de micuți.

 

“Nu”, deocamdată, deschiderii grădinițelor

În privința grădinițelor, nu a fost luată încă nici o decizie, dar cum riscurile sunt considerate mult mai mari decât în cazul creșelor, reticența este maximă.

“În privința grădinițelor, conform normelor, părinții fac solicitări, se face centralizare la inspectoratele școlare și în funcție de asta IŞJ solicită deschiderea anumitor grădinițe. Vom lua o decizie în privința acestora în funcție de solicitările pe care le vom avea. Dar eu nu m-aș expune la un risc astăzi, având în vedere faptul că, așa cum se vede, avem în continuare aceste cazuri de coronavirus în oraș, virusul există, iar la grădinițe expunerea este destul de mare”, a spus Ion Lungu.