Cel mai mic număr de cazuri noi de Covid-19, de la începutul pandemiei, s-au înregistrat în județul Suceava luni, 6 iulie: doar 3 cazuri, în ultimele 24 de ore. La nivel național, de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire. Mai multe cazuri s-au înregistrat în județele Galați - 33, Argeș - 27, Prahova- 18. În București au fost 15 cazuri noi.

La secțiile de terapie intensivă ale spitalelor din țară în acest moment sunt internați 227 de pacienți.

Până în data de 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413 au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până luni, 1.768 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 5-6 iulie, orele 10.00, au fost înregistrate 18 decese (10 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș.

Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

17 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 771.482 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.996  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.