Un bărbat din Iacobeni a avut parte, la prima oră a dimineții de luni, de o imagine pe care nu o va uita probabil niciodată. În timp ce se deplasa pe drumul comunal Ionașcani din localitate, bărbatul a văzut cum, într-o curte, pe un fotoliu de pe terasa din fața casei, este un trup inert. Martorul și-a dat seama în scurt timp că bărbatul respectiv este spânzurat cu o funie de o grindă din spatele fotoliului.
Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată în scurt timp printr-un apel la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au examinat decedatul, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Iacobeni, și nu au constatat urme de violență sau alte elemente care să le creeze suspiciuni. Din discuțiile purtate de polițiști cu membrii familiei a rezultat că bărbatul locuia singur, fără a se cunoaște detalii despre un motiv cert al unui act suicidal.
Medicii legiști urmează să tragă concluzii în urma necropsiei, iar polițiștii au deschis un dosar penal, în cadrul căruia să stabilească împrejurările exacte ale producerii decesului.
Comentarii