O femeie în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava, a ceru ajutor, vineri seară, unui polițist care se afla în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Suceava, sesizând că soțul său a lovit-o cu palmele peste față, în incinta unității spitalicești. Era în jur de ora 21.00, iar un echipaj de la Poliția municipiului Suceava s-a deplasat la UPU, unde a constatat că agresiunea se confirmă.

Femeia de 42 de ani venise la Spitalul Județean cu fiul ei în vârstă de 10 ani, care suferise un accident la picior. În timp ce se afla în fața recepției de la UPU, femeia a fost abordată de soțul său, în vârstă de 47 de ani, cu care este în divorț. Acesta i-a adus reproșuri și a lovit-o de mai multe ori cu palma peste față, a rezultat din declarațiile femeii dar și din constatările ulterioare. De altfel, bărbatul de 47 de ani, găsit de polițiști, care era vizibil sub influența băuturilor alcoolice, a declarat că era venit la UPU cu mama sa, iar când și-a întâlnit soția cu care este în divorț, pe fondul unor discuții aprinse, a lovit-o cu palma peste față.

Femeia a depus plângere penală față de bărbat pentru infracțiunea de violență în familia, polițiștii propunându-i să îi emită și un Ordin de protecție provizoriu, pentru ca soțul să aibă interdicție de a se mai apropia de ea. Femeia a declarat că se va adresa Judecătoriei Suceava, pentru a obține un Ordin de protecție pe termen mai lung. Pe lângă dosar penal, bărbatul a mai încasat de la polițiști o amendă de 1000 de lei, pentru deranjarea ordinii și liniștii publice.