Primarul în funcție al Sucevei, Ion Lungu, a câștigat al cincilea mandat la conducerea municipiului reședință. După numărătoarea paralelă a voturilor făcută de PNL, Ion Lungu ar fi obținut 32% din voturile exprimate în municipiul Suceava la alegerile de duminică. Pe locul al doilea s-a situat candidatul PMP, Marian Andronache, cu 18% și pe locul al treilea candidatul PSD, Dan Ioan Cușnir.

După anunțarea rezultatelor provizorii, Ion Lungu a ținut să le mulțumească sucevenilor care i-au acordat votul pentru un nou mandat. „Acest vot al lor mă obligă ca tot ce am promis în campanie să ducem la îndeplinire. Vreau să mulțumesc tuturor colegilor care au fost alături de mine, consilierilor, viceprimarului Lucian Harșovschi și nu în ultimul rând domnului deputat Ioan Balan, care zi de zi a fost alături de mine în campania electorală. Eu sunt convins că și domnul Flutur va câștiga președinția Consiliului Județean și vom avea o echipă cu care să putem aduce foarte multe lucruri bune pentru suceveni, atât la nivel de oraș, cât și la nivel de județ”, a declarat Ion Lungu noaptea trecută, după aflarea rezultatelor neoficiale. Ion Lungu a precizat că potrivit acestor rezultate, în Consiliul Local Suceava ar urma să intre reprezentanții PNL, PSD, PMP, Pro România și la limită USR – PLUS.

La rândul său, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a ținut să-l felicite pe Ion Lungu pentru obținerea unui nou mandat de primar al Sucevei. Ioan Balan și-a exprimat convingerea că și liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, va obține o victorie clară pentru președinția Consiliului Județean Suceava.