Liderii PNL Suceava s-au declarat încrezători că liberalii vor obține un rezultat foarte bun la alegerile locale din județ. După închiderea urnelor, președintele PNL Suceava și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a spus că este optimist în rezultatul votului. „Aș vrea să avem puțină răbdare să primim rezultatele și numărătoarea paralelă din județ. Dar la cald pot să spun câteva cuvinte. Prezența este bună la Suceava. Suntem aproape pe media pe țară. 274.000 de alegători s-au prezentat la vot și le mulțumesc sucevenilor că au venit astăzi la vot. Am speranța că vom face un scor foarte bun noi, PNL, la Suceava, atât la primării cât și la Consiliul Județean”, a spus Gheorghe Flutur.

La rândul său, primarul Ion Lungu a spus că și-ar fi dorit o prezență mai mare la vot în municipiul Suceava. „Eu rămân optimist că vom câștiga. Și sigur că vreau să mulțumesc domnului președinte Gheorghe Flutur pentru echipa pe care am făcut-o și în mod special domnului deputat Ioan Balan”, a spus Ion Lungu.

Nu în ultimul rând, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a spus că îl bucură foarte mult rezultatul partidului la nivelul municipiului București, „ceea ce ne dă speranță și nouă aici, la Suceava, pentru un rezultat foarte bun pentru PNL, pentru președinția Consiliului Județean și Primăria Suceava”. ”A fost o campanie destul de grea, pentru că a fost mai complicat să ne întâlnim cu oamenii. Șansa noastră a fost și este în continuare că avem o echipă foarte bună cu oameni extrem de hotărâți să dezvolte pe mai departe județul și municipiul Suceava”, a spus Ioan Balan.