Un tânăr în vârstă de 18 ani s-a ales cu dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni, după ce s-a urcat la volanul unei mașini care nu îi aparține și a plecat cu ea la plimbare pe străzile din municipiul Câmpulung Moldovenesc. El nu a ajuns prea departe, avariind mașina, iar polițiștii au constatat că nu are permis de conducere și era băut.

Luni dimineață, în jurul orei 4.00, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit un apel la 112, proprietarul mașinii precizând cu nume și prenume cine i-a sustras autoturismul.

Pe strada Sirenei din Câmpulung Moldovenesc a fost găsită mașina Toyota cu avarii pe partea stângă. Lângă mașină se afla tânărul în vârstă de 18 ani, din Câmpulung Moldovenesc, cel căutat de polițiști, acesta recunoscând că el a condus-o.

 Tânărul mirosea a alcool, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus de polițiști la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge. 

În urma verificărilor documentelor personale şi ale autoturismului s-a constatat că tânărul are permis de conducere valabil pentru categoriile AM şi A1, fără a avea categoria B.

Polițiștii au deschis dosar penal privind infracţiunile de ”conducere sub influenţa alcoolului”,  ,,conducerea unui vehicul fără permis” şi „furtul în scop de folosinţă”.