Gavril Mihalescu, patronul Pensiunii ”Sofia” din Sucevița și al grupului de firme IOSIMAR, a murit joi dimineață, la un spital din Iași, unde fusese transferat după ce s-a infectat cu Covid-19. În vârstă de 49 de ani, bărbatul suferea și de alte afecțiuni, în special cardiace, iar suprapunerea bolilor mai vechi cu noul coronavirus s-a dovedit fatală. Gavril Mihalescu a ajuns la spital în urmă cu mai bine de două săptămâni, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași. Din păcate, medicii nu l-au putut salva, iar joi dimineața a pierdut lupta cu acest virus necruțător. Gavril Mihalescu era căsătorit și avea patru copii.