Moartea suspectă a unei femei de 55 de ani, din comuna Calafindești, este cercetată de polițiștii criminaliști, după ce femeia a fost găsită decedată vineri dimineață, în locuința ei din comună. La prima vedere femeia prezenta leziuni în zona feței, însă necropsia va stabili cu siguranță modul în care și-a găsit sfârșitul.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați vineri dimineață, în jurul orei 08.30, prin intermediul unui apel la 112, despre faptul că o femeie de 55 de ani, din satul Botoșănița Mare al comunei Calafindești, a fost găsită fără suflare în locuința ei. Apelul a fost dat de către un bărbat din orașul Siret, care venise în vizită la Rodica Olaru, femeia de 55 de ani. Ea a fost găsită întinsă pe spate pe patul din locuința sa, având mai multe leziuni pe față, zgârieturi și excoriații.

La fața locului s-a deplasat în scurt timp o echipă operativă din cadrul IPJ Suceava, care a demarat cercetările. Femeia era cunoscută în localitate ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice, însă modul în care a fost găsită a trezit suspiciunile anchetatorilor.

Echipa care a efectuat cercetările la fața locului a dispus asigurarea cu pază a locului faptei și efectuarea unor investigații operative în zona comunei Calafindești, satul Botoșănița Mare, încercând să stabilească astfel împrejurările în care a survenit decesul femeii. În același timp cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Suceava, unde în cursul zilei de sâmbătă va fi efectuată necropsia, pentru stabilirea cauzei morții femeii de 55 de ani. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de cercetare penală privind ”moartea suspectă” a femeii, urmând ca în funcție de rezultatele medico-legale să fie făcută încadrarea juridică a faptei.