Șase cadre didactice și șapte elevi au fost confirmați cu SARS-Cov2 în ultimele 24 de ore. În urma anchetelor epidemiologice efectuate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al acestei instituții, Gabriela Băncilă, cele șase cadre didactice sucevene provin de la Școala Gimnazială Baineț, comuna Mușenița, de la Liceul Tehnologic Moldovița, de la Școala Gimnazială Satu Mare, de la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, de la Școala Gimnazială Ilișesti și de la Școala Gimnazială Nr. 2 Iaslovăț. În urma testării RT-PCR, a mai adăugat Gabriela Băncilă, au fost confirmați cu noul coronavirus și șapte elevi de la: Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (elevul are domiciliul în Șcheia), Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (elevul este din Salcea), Liceul Tehnologic din Cluj (elevul este din Sadova), Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți.