În cadrul Campaniei ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”, elevii Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Labiș” Mălini au desfășurat diferite proiecte în care au promovat nonviolența și modalități de conștientizare a nevoii prevenirii violențelor și abuzurilor asupra copiilor.

Elevii claselor a V-a A și a V-a B au scos în evidență efectele nocive ale violenței și au găsit armele împotriva acesteia, alcătuind ,,Floarea valorilor”, ,,Copacul prieteniei” și ,,Razele speranței”. Elevii claselor a VI-a A și a VI-a B au realizat prezentări PPT cu titlul ,,Lupta împotriva violenței verbale în școala noastră” și ,,Suntem diferiți, dar egali”.

Prof. Rodica Corduneanu, coordonator - consilier educativ, ne-a spus că elevii din clasele a VII-a A și a VII-a B au răspuns la niște chestionare, au desfășurat un studiu de caz și au militat împotriva rasismului și a discriminării de orice fel.

La acțiunile din cadrulCampaniei ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor” au participat 117 elevi, alături de diriginții lor: prof. Corduneanu Rodica, prof. Murărașu Angelica, prof. Davidel Viorica, prof. Ciotină Daniela, prof. Alileni Andrei, prof. Gogan Gabriela. Activitățile au fost coordonate de membrii Consiliului Școlar al Elevilor.