Perioada Sărbătorii Crăciunului a fost una destul de agitată în acest an pentru polițiști și alte cadre de control, chiar dacă regulile impuse de legislația de prevenire Covid 19 ar fi trebuit să-i țină pe oameni departe de petrecerile aglomerate ale altor ani. Cu toate regulile impuse însă pentru prevenirea infectării cu noul tip de coronavirus, polițiștii din cadrul IPJ Suceava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au fost nevoiți să intensifice controalele și verificările în perioada 24-27 decembrie, în urma multor sesizări privind nerespectarea Legii nr. 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Controalele au vizat în special zonele aglomerate, unitățile de cazare și unitățile turistice, restaurante, pensiuni dar şi mijloacele de transport în comun. Au fost verificate astfel 215 societăți comerciale şi peste 100 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 215 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 97.700 lei. Privind respectarea interdicțiilor impuse circulației persoanelor pe timp de noapte, polițiștii au verificat 5.188 de persoane în această perioadă de sărbătoare.

Duminică seara, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției de Poliție Burdujeni au depistat într-un club din cadrul unui centru comercial din municipiul Suceava, mai multe persoane care nu respectau măsurile de distanțare socială la mesele de biliard și bowling. S-a luat legătura cu administratorul societății, care a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020, fiind nevoit să remedieze neregulile identificate.

  • Petrecere zgomotoasă în hotel, oprită în urma unei sesizări     

Tot în cursul serii de duminică, polițiștii au oprit desfășurarea unei petreceri private într-o cameră de hotel din municipiul Suceava. Sesizarea a fost făcută de către personalul hotelului înainte de miezul nopții, aceștia declarând că într-o cameră a hotelului se organizează o petrecere la care participă mai multe persoane ce sunt cazate în acea unitate. Petrecerea a fost localizată de polițiști în camera unui bărbat din Botoșani, aici fiind identificate 6 persoane care petreceau pe un volum mult prea mare al muzicii și nerespectând normele de distanțare.

Din aceste motive titularul camerei a fost sancționat cu o amendă în valoare de 2.000 de lei, ceilalți participanți la petrecere fiind și ei la rândul lor sanționați de polițiști și trimiși în camerele unde erau cazați.

Polițiștii atrag încă o dată atenția că normele impuse trebuie în continuare respectate, chiar dacă Sărbătorile de Iarnă aduc acel sentiment de relaxare şi apropiere faţă de familie, prieteni și cunoscuţi. În acest an însă trebuie să se țină cont de provocările deosebite aduse de această situație pandemică, trebuie păstrată  

distanțarea fizică și purtată masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, trebuind a fi respectate și interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private.