Doi adolescenți, un băiat de 18 ani și o fată de 16 ani, au fost transportați aseară la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava după ce au suferit răni în urma unui accident rutier. Evenimentul soldat cu rănirea celor doi a avut loc în jurul orei 21.30, în cartierul Burdujeni, în zona restaurantului ”Brândușa”. Două autovehicule s-au ciocnit și au lovit și un stâlp de beton pe care l-au rupt. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au trimis la fața locului o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, a mai intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
Doi adolescenți răniți după un accident soldat cu ruperea unui stâlp de beton

brandusa accident1

brandusa accident2

brandusa accident4

brandusa accident7
Comentarii