Un autoturism marca VW Golf a fost lovit în dimineața zilei de duminică, 27 decembrie, de locomotiva trenului Suceava – Putna. Evenimentul s-a petrecut la o trecere de nivel de cale ferată din localitatea Gălănești și a fost cauzat de șoferul autoturismului, care nu s-a asigurat suficient de bine. Din fericire, în urma impactului nu au fost persoane rănite, rezultând doar pagube materiale, în special la autoturismul lovit. Polițiștii au preluat cercetările și urmează să stabilească filmul întregului eveniment.