Peste 100 de fermieri din zona de munte a judeţului Suceava s-au adunat în cooperativa agricolă Caşcaşaru Dornei și și-au exprimat intenția de a construi o fabrică de lactate cu magazin de desfacere la Șaru Dornei. Primii pași au și fost făcuți, iar reprezentanții cooperativei agricole Cașcașaru Dornei au atras fonduri europene de peste 3 milioane de lei prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Informația despre acest proiect a apărut în zf.ro, iar cei care reprezintă cooperativa spun că doresc să deschidă cât mai repede această fabrică.

Caşcaşaru Dornei s-a înfiinţat în urmă cu doi ani, iar în cursului anului 2019 a avut o cifră de afaceri de peste jumătate de milion de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Suprafaţa totală pe care o deţine cooperativa Caşcaşaru Dornei în localitatea Şaru Dornei este de aproape 1.900 mp, iar suprafaţa construită desfăşurată va fi de aproximativ 1.000 mp, conform proiectului tehnic depus pe site-ul AFIR.

Potrivit celor de la zf.ro, la nivel naţional sunt peste 150 de unităţi de prelucrare a laptelui crud, dintre care 14 se află în Suceava, fiind judeţul cu cele mai multe fabrici de lactate, în care lucrează peste 1.500 de persoane şi au afaceri cumulate de peste 400 milioane de lei, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi de la Ministerul de Finanţe. 

Totodată, în judeţul Suceava se cresc şi cele mai multe bovine, peste 130.000 anul trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.