Proiectele realizate de elevii Liceului Teoretic Filadelfia Suceava au fost premiate la nivel național și internațional. Coordonați de prof. Valerica Ignătescu, elevii acestui liceu au reușit să impresioneze specialiști din mai multe domenii. Proiectul național ,,Școala verde” lansat de E.ON România și-a propus să contribuie la educația copiilor din ciclul gimnazial în spiritul respectului față de natură. Astfel, orice școală gimnazială din România s-a putut înscrie la competiția desfășurată online, în perioada 22 octombrie – 22 noiembrie. Au fost vizate proiecte în care elevii și-au pus în valoare cunoștințele despre protejarea mediului, dar și creativitatea în a folosi materiale reciclabile pentru diverse activități. Împreună cu un profesor coordonator, echipele înscrise în concurs au putut alege cele mai diverse forme de exprimare a grijii față de natură, prin intermediul machetelor, experimentelor, cursurilor, pieselor de teatru, creațiilor vestimentare din produse reciclabile etc. Au fost trei secțiuni ale concursului: Eco-știință, dedicată proiectelor ce și-au propus explorarea sustenabilității prin intermediul științei/experimentelor; Eco-creație, unde s-au propus machete sau creații artistice care promovează protecția mediului și un stil de viață sănătos;Eco-școala, unde școlile au fost invitate să ilustreze acțiuni sau proiecte deja implementate care le recomandă ca fiind școli verzi sau prietenoase cu mediul.

Echipajul Liceului Teoretic Filadelfia Suceava, format din elevii Lionte Amedeea, Nichifor Dorothea, Reguș Andrei și Șerban Elina, a intrat în categoria celor 5 școli finaliste la secțiunea ,,ECO-știință”. În etapa finală, sucevenii au prezentat proiectul care a constat în realizarea din produse reciclabile a unor dispozitive utile în studiul fizicii. Echipa câștigătoare a primit din partea E.ON un premiu de 3.000 de euro, iar profesorul coordonator un laptop.

 

Medalie de bronz, câștigată în Turcia

Anul trecut, la Concursul Național de Știință și Tehnologie ROSEF, proiectul ,,Plante uitate - remedii pentru diabet”, realizat de elevele Nichifor Edith, Nuțu Bianca Diana și Roșioru Sara Emilia, coordonate tot de prof. Valerica Ignătescu, a obținut medalie de bronz, cu posibilitatea participării la o competiție internațională. Pandemia, însă, a oprit participările la concursuri. „În urma unei invitații primite de la domnul decan, prof. univ. dr. inginer Dan Laurențiu Milici, (pentru care îi mulțumim mult) de a participa la BUCA IMSEF - internațional (music, science, energy, engineering fair), am aplicat în luna noiembrie, pentru secțiunea chimie, cu acest proiect. Pe 6 decembrie, am primit invitația oficială de a prezenta proiectul în calitate de finaliști”, ne-a povestit prof. Valerica Ignătescu.

Directorul BUCA IMSEF (Buca/İzmir, Turcia), Umit Karademir, care a ținut discursul de deschidere, a spus că a organizat această competiție cu tineri pentru a încuraja gândirea, observația, întrebările, cercetarea, „pentru a permite tinerilor să învețe principiile cercetării științifice și pentru a recompensa tinerii talentați științific prin descoperirea lor devreme”.

Adresându-se participanților în limba engleză, la ceremonia de deschidere a BUCA IMSEF 2020, primarul din Buca, Av. Erhan Kilic, a declarat: „Suntem mândri să semnăm premiere la Buca. Suntem conștienți de faptul că cea mai mare investiție pe care o vom face în viitorul copiilor și tinerilor noștri sunt proiectele științifice și artistice. Cu această înțelegere, am pus în aplicare Buca Municipalitatea RedBerry Știință și Arte Center, cu scopul de a inspira și de a oferi inspirație și oportunitate pentru viitorii oameni de știință și artiști și pentru a-i încuraja să gândească liber de la o vârstă fragedă”.

Competiția a avut două categorii: națională și internațională. Categoria internațională a avut 74 de proiecte, din 24 de țări, care au fost selectate ca finaliste. Ţările selectate au fost: Argentina, Azerbaidjan, Brazilia, Canada, China, Indonezia, Iran, Kazahstan, Mexic, Nepal, Nigeria, Pakistan, Paraguay, România, Rusia, Serbia, Africa de Sud, Taiwan, Thailanda, Turkmenistan, Tunisia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Zimbabwe.

„Menționăm că proiectul de la Liceul Teoretic Filadelfia a fost singurul proiect  finalist din România. În finala care a avut loc online, pe 18 decembrie, s-a prezentat, în 7 minute, proiectul în format PPT, și apoi, timp de 3 minute, s-a răspuns întrebărilor adresate de juriu. Bucuria Crăciunului a fost pentru noi mult mai mare când la festivitatea de premiere ni s-a decernat medalia de bronz. Mulțumim tuturor colegilor de la Filadelfia care au fost alături de noi în derularea acestor proiecte”, a completat prof. Valerica Ignătescu.