Învățământul sucevean este în suferință, după ce, în ultima vreme, tot mai mulți oameni dedicați profesiei, care au educat zeci de generații și care și-au pus amprenta și pe dezvoltarea personală a multora dintre elevii lor, au plecat înainte de vreme, din cauza nemilosului virus care bântuie printre noi.

Printre cei care au pierdut lupta cu pandemia de coronavirus se numără, de marți seara, Carmen Elena Ciobanu, Ada, așa cum îi spuneau toți cei apropiați ei – familia, prietenii, colegii…

Pensionată recent, după 30 de ani în care a fost profesoară de limba germană, iar o bună perioadă de timp și bibliotecarul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, Carmen Elena Ciobanu s-a dovedit a fi un om extrem de dedicat copiilor, fiind mereu implicată în problemele dezvoltării acestora, pasionată de ceea ce făcea, altfel spus, “un om de școală adevărat”, după cum a caracterizat-o și directoarea unității de învățământ, Gabriela Mihai, alături de care a lucrat multă vreme.

“Carmen Elena Ciobanu, Ada, a fost diriginta multor generații, sunt mulți care regretă dispariția ei și ar fi venit să o conducă pe ultimul drum, așa cum am fi dorit și noi, colegii ei, dar din păcate nu putem... În schimb vom organiza un moment de omagiere a ei săptămâna viitoare, la școală, urmând să mergem și cu o coroană de flori la cimitir”, a adăugat directoarea Școlii Nr. 1 Suceava, Gabriela Mihai.

De altfel, ea a și anunțat pe pagina sa de socializare pierderea dragei sale colege, generând o mulțime de comentarii în care colegi și foști elevi își exprimă părerea de rău:

“Plângem cu lacrimile noastre, cu lacrimile cerului… Plângem de fiecare dată când pierdem un OM drag, un OM bun, un OM dedicat profesiei, un OM adevărat...

Azi plângem plecarea colegei noastre, dna CARMEN ELENA (ADA) CIOBANU, fosta bibliotecară şi profesor de limba germană, pe drumul fără întoarcere, dar pavat cu stele, spre împărăția veșnică.

Drum bun, draga noastră prietenă și colegă! Școala Nr. 1 Suceava îți va păstra urmele pașilor și atâtea amintiri minunate cât să nu te uităm niciodată! Drum lin și bun!”.

De altfel, Carmen Elena Ciobanu va fi în continuare prezentă în școală prin intermediul celor două nepoate ale sale, gemenele Irina și Maria, care sunt în clasa a 6-a.

Rămân în urma sa, să îi cinstească memoria, membrii familiei, prietenii și colegii, care vor păși în 2021 cu durere în suflet.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!