Medicul cardiolog cu atribuții de director medical al Spitalului Municipal Rădăuți, dr. Andrei Manta, care este coordonatorul centrului de vaccinare împotriva Covid-19 organizat la acest spital, a negat acuzațiile care i-au fost aduse, că a vaccinat anti-Covid peste rând 563 de oameni, și consideră că DSP s-a comportat nedrept. Medicul a explicat că persoanele vaccinate sunt cele eligibile în prima și a doua etapă, iar neconcordanțele reproșate de inspectorii DSP au explicații logice, sunt situații obiective care au apărut și la care au trebuit găsite soluții.

Dr. Manta a spus că dacă o persoană care este programată și nu poate veni la vaccinare, din varii motive, sau vine și vede că sunt prea mulți oameni la rând sau are o programare în altă parte întreabă cum trebuie să procedeze. „I se spune vii mâine, vii poimâine, vii când se poate, dar data viitoare, când vine, chiar dacă anterior a avut programare, acum figurează ca neprogramat”, a spus doctorul. O altă situație cu care s-a confruntat a fost că se prezintă doi pacienți care sunt programați și mai sunt la poartă și alții, care aveau programare anterior făcută pentru următoarele zile sau cu o zi în urmă sau nu sunt programați deloc și vor să facă vaccinul și li se spune că nu se poate. Sfatul INSP este să nu se risipească aceste vaccinuri, dar flacoanele sunt multi-doze și s-ar putea să nu fie suficienți pacienți programați. „Ce fac eu? Am flacoane multidoze, am programați și trebuie să desfac un flacon. Pot să fac celor programați vaccinul și restul de flacon trebuie să-l casez; pot să le fac și celorlalți vaccinul pentru că am 6 doze în flacon, deci celor doi programați și la încă patru care nu erau programați sau au avut programare dar nu au putut să vină în ziua respectivă sau, a treia variantă, îi reprogramez pe toți în altă zi”, a explicat dr. Manta.

În ceea ce privește acuzația DSP, că nu sunt completate corect chestionarele, medicul a spus: „Sunt curios ce înseamnă lucrul ăsta”. „Mai mult decât CNP, nume, prenume, semnătura pacientului și chestionarul completat pe o singură foaie față/verso, ce altceva trebuia completat? Ca să nu mai vorbim de listele nominale cu numele și numerele de telefon”, a afirmat tânărul doctor.

Referitor la program, acesta a spus că a făcut o adresă către DSP și a rugat ca la acest centru să fie program 8.00-14.00, exact din cauză că nu există personal. La adresă DSP nu a răspuns, astfel că a considerat că este o aprobare tacită. „Au existat însă probleme în sensul că am primit numeroase reclamații că sunt pacienți programați sâmbătă la ora 16.00 sau vineri la 8 seara și totuși centrul nostru funcționează de la 8.00 la 14.00. Managerul spitalului a ieșit public și a spus că vom prelungi programul până la ora 19.00, lucru pe care l-am și făcut, lucrăm într-un singur schimb, de dimineață până la ora 19.00”, a mai spus dr. Andrei Manta.

În aceste condiții, rămâne de văzut dacă tânărul cardiolog de la spital își va asuma în continuare rolul de coordonator al centrului de vaccinare de la spital, mai ales că după încheierea primei etape de vaccinare ar fi trebuit ca activitatea să fie preluată de centre comunitare organizate de primărie, iar acesta să rămână doar pentru doza de rapel pentru cadrele medicale.