Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, s-a întâlnit sâmbătă cu primarii municipiilor și orașelor din județul Suceava. La întrunire au participat și senatorii Constantin Daniel Cadariu (PNL) şi Gheorghe Mîndruţă (USR) şi deputatul Angelica Fădor (PNL). Ministrul Cseke a prezentat programul pentru construcţii de creşte, proiectele de cadastrare şi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul i-a întrebat pe primari ce probleme au întâmpinat în derularea proiectelor finanţate prin Ministerul Dezvoltării și a dat asigurări că vor fi căutate căile de soluționare a acestora, la nivel guvernamental.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut un bilanţ al proiectelor cu finanţare prin Ministerul Dezvoltării: 483 de obiective aprobate la finanţare, în valoarea de 286 de milioane de euro, dintre care 233 deja finalizate, sumele achitate pentru lucrări fiind de 184 de milioane de euro.

Flutur a arătat că 72 de proiecte sunt pentru sisteme de aducțiune apă, pentru 1.054 de kilometri de reţea, care deserveşte o populaţie de 160.000 de persoane. La acestea se adaugă 72 de obiective pentru 814 de kilometri de reţele de canalizare, 172 de școli reabilitate în care învață 36.000 de elevi, 78 de grădinițe reabilitate pentru 5.500 de copii, 44 de dispensare medicale, 133 de investiţii în reabilitări şi modernizări de drumuri locale, respectiv 579 de kilometri şi 65 de obiective finanțate pentru poduri și podețe.