O altercație izbucnită într-un bar, pe fond de consum de alcool, s-a terminat tragic, cu moartea unui tânăr în vârstă de 34 de ani, care a încasat mai multe lovituri violente cu pumnii și picioarele. În noaptea de vineri spre sâmbătă, puțin după miezul nopții, Poliția orașului Solca a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un bărbat este căzut în stare de inconștiență în fața unui bar din Arbore. La fața locului a fost chemat și un echipaj medical, însă tânărul, identificat în persoana lui Vasile Chindriș, în vârstă de 34 de ani, din Cajvana, nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat. În scurt timp s-a format o echipă de cercetare complexă, formată din judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist.

Din cercetările preliminare rezultă că vineri noapte, în jur de ora 23.30, în incinta barului ”Hapciu” din Arbore, localnicul Gheorghe Nicanor Buliga, în vârstă de 30 de ani, consuma alcool cu mai mulți prieteni, iar la un moment dat a intrat în interior tânărul care avea să moară. După un schimb de replici, în urma unui conflict spontan, primul a început să-l lovească cu pumnii și picioarele pe tânărul din Cajvana, în zona corpului și a capului. Loviturile au fost extrem de violente, cauzându-i victimei leziuni grave, care în scurt timp au dus la deces.

Agresorul a fugit din bar acasă, fiind ridicat ulterior de o grupă de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale al poliției județene.

Tânărul de 30 de ani a fost pus sub acuzare pentru infracțiunile de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind reținut în arestul poliției județene.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava. Judiciariștii au continuat și sâmbătă cercetările și audierile. Administratorul barului Hapciu va avea și el de răspuns, cel puțin pentru că nu a respectat interdicțiile privind închiderea localului, la acea oră târzie din noapte.