Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Frătăuții Noi, a sfârșit tragic după ce a căzut de pe bicicleta cu care se deplasa spre casă. Bărbatul a căzut într-un pârâu, la aproximativ 50 de metri de casă. Duminică, în jurul orei 12.30, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112 că un bărbat este căzut într-un pârâu, în spatele Primăriei comunei Frătăuții Noi, și pare a fi decedat.

La fața locului, personalul medical de la Ambulanța Rădăuți a constatat decesul. După aproximativ o oră s-a stabilit și despre cine este vorba, Gelu N., în vârstă de 52 de ani, din comuna Frătăuții Noi. 

Din cercetări a rezultat că bărbatul consuma foarte mult alcool în ultima perioadă, fiind divorțat de soție.

Acesta plecase de acasă dimineață, în stare de ebrietate. Din cercetări a rezultat că bărbatul s-a dezechilibrat și s-a prăbușit în pârâu, decesul survenind instantaneu.