O porțiune din asfaltul turnat pe bulevardul principal al municipiului Suceava s-a surpat luni după-amiază, chiar în apropiere de Spitalul Județean.

Gaura apărută în carosabil, chiar lângă o gură de canalizare, nu e mai mare decât un capac de canal, dar e suficientă să “înghită” roata unei mașini și să cauzeze alte probleme, mai grave.

Mai mult, adâncimea gropii este considerabilă, de aproximativ doi metri, fiind vizibil faptul că apa infiltrată în acea zonă a săpat un crater imens, care va trebui astupat cu balast și apoi să se facă tasare, pentru a nu se surpa o porțiune mai mare de stradă.

Pentru a se interveni la remedierea craterului de pe carosabil, în teren au venit atât echipe ale ACET, care caută sursa problemei și vor indica ce trebuie făcut, cât și o echipă de la Florconstruct, cu un utilaj de excavare.

Pentru efectuarea lucrării, o bandă de mers de pe sensul de urcare spre spital este blocată, în apropiere de intersecția cu strada Scurtă, traficul rutier fiind afectat parțial.