Un șofer în vârstă de 47 de ani, din Bosanci, a fost protagonistul unui eveniment rutier în care a mai fost implicată o mașină în care se afla o familie cu trei copii. În jurul orei 16.50, mama celor trei copii a sunat la 112 și a reclamat că o mașină care circula din sens opus a lovit partea stângă a autoturismului în care se afla împreună cu familia. Tamponarea s-a produs în comuna Bosanci, iar șoferul vinovat consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum. La testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au recoltat două mostre de probe biologice la interval de o oră între recoltări, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Ulterior, în aceeași seară, unul dintre cei trei copii, o fetiță în vârstă de 8 ani, a acuzat dureri în zona capului. Minora a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Judeţean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost supusă unor investigații amănunțite. Șoferul vinovat este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe” și ,,vătămare corporală din culpă”.
Un șofer cu o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur s-a izbit într-o mașină care venea din sens opus

Șoferul a fost transportat la spital pentru stabilirea alcoolemiei
Comentarii