Prima zi de funcționare a centrului de vaccinare drive-thru, deschis în parcarea de la Carrefour- Shopping City Suceava, a crescut cu 123 numărul sucevenilor vaccinați. Ținând cont că centrul a fost deschis 12 ore, de la 8.00 la 20.00, rezultă un ritm de vaccinare de 10 persoane/ oră, mult mai puțin decât în punctele de vaccinare similare din țară. Precizăm că vaccinarea se face cu ser Pfizer BioNtech, fără programare, doar pe baza cărții de identitate, indiferent de domiciliu.
Deschiderea acestui centru de vaccinare în mașină a fost posibilă datorită asocierii dintre municipiul Suceava și Shopping City Suceava, care a pus la dispoziție 200 mp de parcare. De amenajare, dotări și plata personalului se ocupă primăria, iar DSP vine cu vaccinul, materialele sanitare și organizarea. Asocierea este valabilă până în data de 30 septembrie a.c..
„Sperăm să vaccinăm cât mai multe persoane prin acest centru”, a declarat, sâmbătă, primarul de Suceava, Ion Lungu.
Acesta a mai spus că municipalitatea va cere autorizare de la DSP pentru organizarea în perioada următoare a unui maraton de vaccinare pe esplanada Casei de Cultură. Locul propus inițial, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, este mai dificil de utilizat deoarece s-au reluat cursurile școlare.
„Ne dorim ca în luna iunie să ajungem la un procent de vaccinare de 50% din populația municipiului Suceava”, speră primarul Lungu.
Centrul de vaccinare drive-thru din parcarea centrului comercial Carrefour – Shopping City Suceava are program zilnic, în intervalul orar 8.00-20.00.
Sunt, de asemenea, deschise centrele de vaccinare comunitare din județ și în toate vaccinarea anti-Covid 19 se poate efectua și fără programare, cu orice tip de vaccin: persoanele peste 60 ani la orice oră, iar cele sub această vârstă, după ora 14.00.
Comentarii