Țigări de contrabandă în valoare de peste 50.000 de euro au fost găsite sâmbătă într-un garaj al unei persoane care locuiește pe drumul dintre Izvoarele Sucevei și Cârlibaba. În timpul unei patrulări efectuată de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, în jurul orei 22.00 a fost observat un garaj deschis în care se aflau mai multe colete învelite cu o folie neagră. Pentru că aveau suspiciunea că în aceste colete se află țigări de contrabandă, polițiștii de frontieră au căutat-o pe proprietară. Femeia în vârstă de 53 de ani le-a permis polițiștilor să intre în garaj, iar de acolo au fost ridicate 18 colete, care au fost duse la sediul Poliției de Frontieră din Izvoarele Sucevei. În final, au fost numărate 22.700 pachete țigarete, provenite din magazine de tip duty free, fără timbru fiscal, în valoare de 265.590 de lei. Femeia în garajul căreia s-a descoperit marfa este cercetată acum pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Polițiștii de frontieră au extins verificările și încearcă să depisteze toate persoanele implicate.
Comentarii