Elevul Cosmin Țugui, din clasa a XI-a E, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, sub coordonarea prof. Angelica Popovici, a câștigat recent Locul I la etapa națională de dezbateri în limba germană și s-a calificat la etapa internațională de la Praga, care va avea loc în septembrie 2021.

Tema dezbaterilor din acest an a fost „Ar trebui să fie introdusă o cotă obligatorie de energie regenerabilă în România?”, o temă complexă, însă elevul din Rădăuți a convins juriul, clasându-se în fața elevilor de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” (București), Școala Germană Hermann Oberth (București), Colegiul „George Coșbuc” (Cluj).

Am aflat de la conducerea Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți că toți elevii participanți au trecut prin mai multe etape eliminatorii, „iar juriul a fost format din trei specialiști germani, reprezentanți ai Ambasadei Germaniei în România și președintele organizației Jugend Debattiert”.