Pompierii de la Detașamentul Suceava a fost alertați, sâmbătă dimineață, în jurul orei 7.00, de izbucnirea unui incendiu la o garsonieră de la parterul unui bloc de pe strada Privighetorii din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Alarma a fost majoră, având în vedere că era vorba de un incendiu la parter iar în bloc erau numeroase persoane, multe care încă dormeau. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanica și o ambulanță SMURD.

Prima prioritate a fost legată de persoanele în pericol. Proprietarul avea arsuri ușoare, ieșit din zona periculoasă iar doua femei si doi minori de la etajele superioare au fost evacuați de pompierii militari.

Focul a fost localizat relativ repede de pompieri însă la nivelul garsonierei unde a izbucnit incendiul pagubele sunt mari. Au ars obiecte de mobilier, materiale textile si altele din bucătăria garsonierei. Au ars și bunuri din dormitorul locuinței, mobilier, aparate electrice etc.

Două femei cu atac de panică au primit îngrijiri din partea personalului medical SMURD. P

ompierii au rămas la fața locului până la dezfumarea completă a garsonierei și a holului blocului.

Pompierii au transmis că din primele cercetări rezultă că incendiu a izbucnit din cauza unei probleme de natură electrică.