Un elev al Aeroclubului Teritorial ”Grigore Baștan” Suceava, care efectua un salt controlat, a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe Suceava, sâmbătă, după ce parașuta cu care a sărit de la 1200 de metri altitudine nu s-a deschis complet. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava și Poliția Salcea au primit un apel de urgență sâmbătă, în jurul orei 14.15.

Din primele informații rezultă că băiatul de 16 ani, elev al aeroclubului, a efectuat un salt controlat din avionul Antonov AN-2, în zona Aeroportului Salcea, și, din cauză că parașuta nu s-a deschis complet, acesta a venit spre sol în mișcare de rotație, lovindu-se la aterizare. Minorul avea la dispoziție activarea parașutei de rezervă, însă nu a eliberat-o, conform procedurilor.

Minorul a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Spitalul Județean Suceava, cu politraumtisme prin cădere de la înălțime. Condițiile în care s-a produs accidentul urmează a fi investigate de specialiști.

Vestea cea mai importantă este că minorul nu are leziuni grave, conform datelor pe care ni le-a comunicat Gabriel Andrei, directorul Aeroclubului „Grigore Baștan” din Suceava.

„Elevul era în timpul cursului, toți elevii fac un număr minim de salturi. Copilul se afla la al treilea salt, parașuta s-a deschis asimetric, nu a reușit să o controleze și a luat contact cu solul, în rotire. Din ce ni s-a comunicat de la spital are o fisură de șold și urmează să fie externat, starea sa este stabilă”, ne-a spus Gabriel Andrei.