Oraşul turcesc Istanbul a găzduit zilele trecute Campionatele Balcanice de atletism rezervate juniorilor I (Under 20). Sportivii români au avut o comportare foarte bună, reușind să se claseze pe locul al doilea în clasamentul pe națiuni, cu un total de 21 de medalii (6 de aur – 10 de argint – 5 de bronz). La competiția unde au concurat peste 300 de sportivi din 16 țări, Turcia a ocupat primul loc, cu 33 de medalii (9 – 11 – 13). Pe a treia poziție s-a situat Serbia, cu 19 medalii (6 – 8 - 5).

Trebuie precizat că din delegația deplasată de țara noastră la Campionatele Balcanice pentru juniori din Turcia au făcut parte și atleți suceveni, care au obținut rezultate importante. Astfel, Mădălina Sîrbu, de la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc / CSM Suceava, a reușit să cucerească două medalii, una de aur, la 5.000 de metri, și una de argint, în proba de 3.000 de metri. O altă sportivă pregătită de Erzilia Țîmpău, este vorba de Talida Sfarghiu, a devenit campioană balcanică în proba de 1.500 de metri.

De asemenea, Andrei Ihnatiuc, antrenat de Bogdan Roșcăneanu la CSȘ Rădăuți / CSM Dorna Vatra Dornei, a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere la 5.000 de metri, în vreme ce Claudia Costiuc, atletă pregătită de Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei, a luat argintul cu ștafeta de 4x400 de metri a României.