Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) va începe de luni, 12 iulie, concursul de admitere 2021 pentru ciclurile de studii de licenţă şi masterat, la toate cele 10 facultăţi. Concursul de admitere din acest an se va derula un pic diferit față de anii precedenți și are o serie de noutăți, atât din punctul de vedere al ofertei educaționale a universității, cât și din punct de vedere organizatoric.

Astfel, USV va oferi candidaților din regiunea de nord-est, care doresc să își înceapă sau să își continue studiile universitare, un număr mai mare de locuri bugetate, repartizate pe cele peste 120 de programe de studiu la nivel de licenţă, masterat, doctorat, post-doctorat și formare continuă. Pentru sesiunea iulie 2021, absolvenții de liceu vor avea și o serie de opțiuni noi, respectiv: Echipamente și sisteme medicale, Tehnică dentară, Autovehicule rutiere, Echipamente de comandă și control pentru autovehicule, Robotică, Rețele și software de comunicații, Energetică și tehnologii informatice, Științe gastronomice și Resurse umane.

”În total, peste 50 de programe de licență și peste 35 de programe de masteratîși așteaptă viitorii studenți, pentru a le deschide perspectivele, îmbogăți cunoașterea și spori capacitatea de a înțelege viitorul. Evidențiem faptul că, dintre cele 1.210 locuri bugetate (fără taxă) disponibile la ciclul de studii de licență, 41 de locuri sunt alocate absolvenților de liceu din mediul rural, 10 locuri sunt pentru absolvenții de liceu proveniți din sistemul de protecție socială, iar alte 10 locuri sunt rezervate candidaților de etnie romă”, se arată într-un comunicat al USV.

Detalii suplimentare despre procesul de Admitere 2021, cu repartizarea celor peste 5.000 de locuri bugetate și cu taxă pe programe de studiu din ciclul de licență, masterat și doctorat, pot fi obţinute consultând pagina https://admitere.usv.ro/. Tot aici sunt cuprinse detalii referitoare la specificul fiecărei facultăți și explicații privitoare la probele de concurs.

”În ceea ce privește procesul de înscriere, anunțăm faptul că, și în acest an, candidații au posibilitatea de a se înscrie atât on-site, în locațiile din campusul USV, cât și on-line, folosind platforma de înscriere disponibilă. O noutate în ceea ce privește înscrierile on-site o va reprezenta amplasarea a 4 panouri în punctele principale de acces către sălile de înscrieri – la intrările în corpurile A, D și E și în zona barierei de la corpul B. De pe aceste panouri, candidații vor putea scana coduri QR, prin intermediul cărora se va deschide un clip video cu traseul către sala de înscrieri a fiecărei facultăți. Clipurile au fost realizate de studenți voluntari, care își doresc să faciliteze orientarea în campus a viitorilor colegi. Pentru a ușura procedura de depunere a actelor în on-line, platforma de admitere a USV pune la dispoziție și un sistem electronic de plată a taxei de înscriere, care va putea fi accesat în momentul înscrierii și încărcării documentelor în platformă”, se mai arată în comunicatul USV.

Indiferent de facultatea sau programul de studiu pentru care vor opta, toți studenții din primul an vor primi un laptop, însoţit de o cartelă SIM cu abonament de date cu o durată de valabilitate de minim 9 luni și cu minimum 50 GB pe lună. De asemenea, primii 3 studenți înmatriculați cu taxă, la anumite programe de studiu, vor primi pentru primul an de studii burse de studii speciale, iar peste 30% dintre viitorii studenți vor primi burse lunare cu valori cuprinse intre 600 și 1.100 lei pe lună, timp de 12 luni.

Procesul de admitere 2021 se va desfăşura în perioada 12-16 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică), pentru specializările unde există probe, și 12–20 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică), pentru specializările unde nu există probe. Sesiunea a doua de admitere se va desfășura în perioada 6-13 septembrie (fără zilele de sâmbătă și duminică) pentru specializările unde nu există probe și 6-10 septembrie pentru specializările unde există probe. Pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis trebuie să se înmatriculeze cel târziu până la data de 29 iulie, pentru sesiunea de vară, respectiv 20 septembrie, pentru sesiunea de toamnă. Acolo unde este cazul, la cererea candidaților, formulată în momentul înscrierii, va fi asigurat sprijin adițional adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, în conformitate cu prevederile legale.