Un tânăr din Vicovu de Jos, care se deplasa la volanul unei mașini la Gălănești, a trecut peste calea ferată fără a se asigura, autoturismul fiind acroșat de masiva locomotivă LDH a trenului Suceava-Putna. Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 15.50, și din fericire au rezultat doar pagube materiale. Evenimentul rutier s-a petrecut la trecerea la nivel cu calea ferată de la Gălănești, o trecere simplă, fără bariere, unde șoferii trebuie să oprească și să se asigure și unde trenul vine cu viteză redusă, în jur de 40 de kilometri la oră.

Din cercetările poliției rezultă că șoferul în vârstă de 23 de ani, din Vicovu de Jos, în timp ce conducea un autoturism Audi A4, din direcția de la Vicov spre Gălănești, ajungând la pasajul de trecere peste linia simplă, nu a oprit și nu s-a asigurat, fiind acroșat de trenul de persoane care circula pe direcția Suceava-Putna. În urma impactului, au fost avariate mașina și locomotiva.

Trenul a stat pe loc în jur de 30 de minute.

Atât șoferul, cât și mecanicul au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.

Șoferul a fost sancționat cu amendă de 1305 lei, plus sancțiunea complementară a 6 puncte de penalizare. Cum trecerea la nivel este simplă, fără bariere sau semnalizare, nu se aplică și măsura suspendării permisului de conducere.