Un tânăr sucevean, Sebastian Irod, elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială nr. 4 din Vatra Dornei, a obținut recent atât premiul 1 pe Vatra Dornei, cât și locul 1 pe județul Suceava, la concursul național de matematică LuminaMath.

Competiția s-a desfășurat în data de 15 mai, online, din cauza pandemiei, iar anunțarea rezultatelor finale a durat mai mult decât se estima, fiind făcute verificări amănunțite, deoarece aplicația asistată de inteligența artificială a semnalat foarte multe situații suspecte.

„Pe lângă acest rezultat deosebit obținut de Sebastian, am fost anunțați că el va fi premiat cu o tabără națională care va cuprinde și ore de matematică”, a spus Corina Irod, mama elevului de clasa a II-a, care a ținut să-i mulțumească profesoarei Doina Moroșan, care s-a ocupat de pregătirea sa.

Deoarece rezultatele concursului sunt anunțate individual și nu sunt făcute publice de către organizatori, alte posibile premii obținute de elevi suceveni nu ne sunt cunoscute.

LuminaMath este un concurs național de matematică care are o tradiție de peste douăzeci de ani în rândul elevilor din România și care testează cunoștințele asimilate de aceștia în școală, responsabilitatea, perseverența și răbdarea, toate acestea într-un test amplu contra timp. Este extrem de important ca elevii să reușească să găsească modalitățile de rezolvare cele mai rapide şi care să conducă la soluția potrivită.

Participanții care se clasează în primii treizeci de elevi la nivel național sunt premiați cu o tabără națională.