Prefectura Suceava a transmis că în cursul zilei de luni, în județ mai sunt 16 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități,100 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 12 au câte un caz în evoluție, iar două au sub cinci cazuri în evoluție.

Potrivit aceleiași surse, luni dimineața, la nivelul județului Suceava se înregistrau 23.052 de persoane declarate vindecate de covid. Total persoanelor vaccinate la nivelul județului Suceava este de 88.706, din care 78.872 sunt cu rapel.

De duminică și până luni, în județ fost internatedouă persoane diagnosticate cu Covid-19.

Prefectura a mai informat că din totalul celor 514 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 3 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 15 pacienți sunt în zona tampon și 496 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 3 pacienți diagnosticați Covid-19, doi prezintă forme medii ale bolii și unul are o formă gravă și este internat în secția de terapie intensivă. Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 307 paturi libere, din care 83 pentru pacienți Covid-19,202 în sectorul non-Covid și 22 pentru zona tampon. La unitatea de anestezie și terapie intensivă a Spitalului Județean Suceava sunt disponibile cinci paturi pentru pacienți Covid, sunt 31 ventilatoare libere, din care6 pentru pacienții Covid-19, și 25 pentru pacienții non- Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de șapte.