Cel mai important edificiu religios construit de colonia armeană din orașul Suceava, Mănăstirea Zamca, a fost scoasă la lumină, dintr-un hățiș de buruieni, arbuști și gunoaie, după patru zile de muncă asiduă, prestată de un grup de voluntari suceveni, sprijiniți doar de un număr foarte mic de persoane. Nu au primit nici un sprijin de la autorități ori de la cei care au proprietatea respectivă și aveau obligația legală și morală să facă acele lucrări de întreținere și punere în valoare a monumentului, precum nici din partea locuitorilor din zonă. “Nici măcar cu o sticlă de apă...”, după cum a constatat cu amărăciune unul dintre voluntari, deshidratat de atâta luptă cu buruienile și  crengile cărate, în plin soare.

Campania “Salvăm Mănăstirea Zamca din buruieni” a fost inițiată de

Asociația Nes Designer Cultural Suceava, care, în acest scop, a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru  achiziționarea a două cositori profesionale, greble, roabe, topoare și o drujbă, precum și a consumabilelor necesare, precum ulei, benzină, lanțuri, etc.

“Am reușit cu greu să dezvelim toate zidurile din buruieni... mai avem în lucru laterala de vest și apoi terenul din zona unității de cult. Am reușit să facem curățenie totală și să facem vizibil primul șanț de apărare, ridicat la porunca regelui polon Sobieski …. dar nu mai avem scule cu care să muncim, s-a terminat benzina, uleiul, nu mai e lanț la drujbă...cu mâinile goale nu faci mare lucru…” a spus, cu răsuflarea întretăiată de la efort, Andrei Nesculescu, inițiatorul campaniei de voluntariat.

Din mediul privat au fost câțiva oameni care s-au alăturat acțiunii, unii cu bani, alții cu voluntari, precum cei de la Complex Zamca, din zonă, care au pus trei oameni la dispoziție, să ajute la curățarea zonei de jungla de buruieni și arbuști care acaparaseră zidurile Mănăstirii.

În schimb, autoritățile nu le-au dat nici un sprijin, măcar la căratul mormanelor uriașe de crengi și buruieni, care ar fi putut fi ridicate de mașinile firmelor de salubrizare, în loc să fie plătite transporturi private pentru a fi duse la groapa de gunoi.

“Am avut câteva persoane care au venit și ne-au ajutat în primele zile, o doamnă a adus chiar și mâncare pentru toți, în prima zi, dar în rest, am muncit doar eu cu familia mea: copiii, Victor, de 7 ani, Nicolas, de 10 ani, Ștefan, de 13 ani, Andreea - 15 ani și soția, Corina. Dacă nu erau și oamenii trimiși de Alexandru Filipciuc, de la Complex Zamca, nu știu cum ne-am fi descurcat cu atât de mult volum de muncă... Dar am promis că facem această acțiune și mergem mai departe, chiar dacă nu mai avem cu ce... tare ne-ar prinde bine să avem o soluție contra buruienilor, de stropit în jurul zidurilor, măcar o perioadă să rămână așa curat cum e acum... E păcat să vezi așa o frumusețe de monument și să nu se chinuie nimeni să îl pună în valoare. Cât am lucrat aici zilele acestea au venit grupuri de turiști care s-au chinuit să îl găsească, pentru că nici măcar la autobuzul care vine pe Zamca, la Casa de Pensii, nu spune nimic că ar ajunge la Mănăstire…”, a adăugat președintele Asociației Nes Designer Cultural Suceava.

O altă doleanță a sa ar fi ca municipalitatea să trimită echipe de prindere a câinilor vagabonzi din zonă, pentru ca turiștii să nu se teamă să vină să viziteze mănăstirea, dar și să fie pusă o cameră video de supraveghere, astfel încât să fie descurajați cei care vin să mâzgălească zidurile, dar și cei care aruncă gunoaie. Intenția voluntarilor este zona să fie vizitată de cât mai multă lume și acolo să se poată organiza chiar și activități culturale în aer liber.

Scurt istoric al Mănăstirii Zamca, fostul sediu al Episcopiei Armene din Moldova

Complexul medieval Zamca a fost construit în anul 1606 de armenii refugiați în Moldova încă din secolul al XIV-lea. Ridicată pe un platou din partea de vest a orașului, construcția ocupă o bună poziție strategică. Complexul este închis cu ziduri de forma unui patrulater neregulat (trapezoidal), întărite cu contraforturi interioare și exterioare, fără turnuri de apărare.

În timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691, regele polon Ioan III Sobieski și-a stabilit tabăra în jurul acestui așezământ religios. Cu acest prilej, mănăstirea a fost înconjurată cu un zid de incintă, cu bastioane la colțuri. Tot polonezii au ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est și sud, între valul de pământ și zidul de incintă aflându-se un șanț. Tot de atunci, probabil, datează și denumirea mănăstirii de Zamca, provenită de la termenul polonez „zamek” (plural „zamki”) care înseamnă „cetățuie”, „fortificație”, „loc întărit”.

După anexarea nordului Moldovei de către austrieci (1775), guvernul imperial austriac a folosit biserica „Sf. Auxentie” ca depozit de muniție. Abia în anul 1827, Mănăstirea Zamca a fost recâștigată de armeni prin procese.

Cu finanțare de la Ministerul Culturii și Cultelor biserica a fost renovată, turnul clopotniță și paraclisul au fost restaurate și acoperite cu piatră, zidurile de incintă au fost înălțate și acoperite și ele cu tablă pentru a împiedica infiltrarea apei în pereți, dar mănăstirea nu are o viață monahală activă, aici fiind organizat anual un mare pelerinaj, de Sfânta Maria.